Timp Primenit > Cântecul profund al lumii
Adesea ne simțim aplatizați sub greutatea domesticirii. Ne simțim eviscerați, îmblânziți de reguli și condiționări care acoperă lumea cu uniformitate și mediocritate.
Franța spune NU grăbirii meselor, suprasolicitării la muncă și obiceiurilor nesănătoase
De la refuzul de a mânca pe fugă, până la protejarea timpului liber prin lege, aceste NU-uri conturează o cultură care pune preț pe calitate și prezență.
📌 Cele șase NU-uri franceze:
Fără mâncat pe fugă – un sandviș pe o bancă e acceptat, dar un croissant pe drum? Très bizarre.
Fără cumpărături duminica – magazinele din afara zonelor turistice se închid, lăsând loc pentru odihnă și timp cu familia.
Fără servire pe repede-înainte – la cafenele și restaurante, timpul curge altfel.
Fără cafea la pahar – latte-ul în pahar de hârtie atrage priviri mirate.
Fără pâine proastă – brutăriile artizanale sunt un standard, nu o excepție.
Fără emailuri de lucru după program – echilibrul muncă-viață este protejat prin lege.
Poate că nu putem copia integral acest stil de viață, dar putem să ne inspirăm din el atunci când simțim că ritmul nostru devine sufocant.
Știința care încetinește: Studii care susțin tihna și viața așezată
🧬 O cercetare publicată în 2025 în Scientific Reports a analizat impactul experiențelor pozitive și negative asupra îmbătrânirii epigenetice. Participanți cu un „raport net pozitiv” — adică mai multe experiențe sociale benefice decât dificile — prezentau ceasuri epigenetice (GrimAge și DunedinPACE) care indicau o îmbătrânire întârziată cu aproximativ 2‑5 ani în medie.
Factori ca a fi căsătorit, participarea la întâlniri sociale sau oferirea de ajutor voluntar au fost asociați sistematic cu o încetinire a îmbătrânirii biologice — chiar și dincolo de starea de sănătate raportată sau percepția sprijinului social.
🌞 Relevanța pentru Timp Primenit
Această cercetare țintește spre ideea că tihna nu e doar absența presiunii, ci prezența sensului, conexiunii, ritmului uman. Vocea cercetătorilor ne-ar spune că nu este doar ce lipsește din viața noastră, ci ce adăugăm – gesturi mici, întâlniri cu sens, prezență în comunitate.
💬 Reflectează: Ce experiențe potențial pozitive fac parte din viața ta deja – chiar dacă sunt simple — care hrănesc amânarea grabei?
Biblioterapie cu Laura
În această primăvară, la o întâlnire editorială cu Bogdan Alexandru Stănescu, am fost surprinsă de modul plăcut în care vorbea despre autoarea croată Slavenka Drakulić, astfel că am decis să o descopăr și am început lecturarea operei sale cu cartea Patul Fridei. Poate și pentru că tot în acest an am citit și Lacuna, un titlu în care domină prezența Fridei.
Ce pot să spun este că autoarea m-a vrăjit prin stilul său natural și convingător. Deși este o carte de ficțiune, cu accente biografice, vocea autoarei este atât de credibilă încât ai senzația că este a Fridei însăși. A surprins foarte bine tabloul psihologic al celebrei pictorițe mexicane, încât cartea pare o explicație a mecanismelor comportamentale și o decodificare alegerilor din viața sa. Este un manifest tandru despre personalitatea Fridei, fără a se strădui să o pună într-o lumină favorabilă, ci doar umană.
Recunosc că până la aceste două lecturi, și research-ul făcut ulterior despre viața Fridei Kahlo și a soțului său Maestro Diego Rivera nu îmi erau atât de clare operele sale și mesajele lor, motiv pentru care recomand citirea cărții pentru că aduce noi și colorate perspective.
Patul Fridei pare un monolog interior care se concentrează pe emoțiile și gândurile intime ale artistei, aflată pe patul de suferință în ultima perioadă a vieții în 1954 când, conștientă că nu mai are nicio șansă de a-și controla corpul și că a pierdut lupta cu demonul personal, notează în jurnal gândurile sale, printre care și: „Sper că sfârșitul e plin de bucurie și mai sper să nu mă întorc niciodată".
Frida, luptătoare continuă pentru viață normală. Frida, stigmatizata. Frida, cea distrusă fizic de poliomelită, de accidentul de autobuz care a lăsat-o mutilată, ani mai târziu de amputarea piciorului drept. Frida, femeia care nu a reușit să păstreze sarcinile și a trecut prin traume repetate. Frida, femeia înșelată în mod repetat de șot, inclusiv cu sora ei. Frida comunista îndrăgostită de o idee. Frida, feminista excentrică. Frida, umbra lui Diego. Sunt multiple fațete ale aceleiași puternice personalități. Copil rebel, liceană teribilistă, militantă comunistă, indiancă tehuană, soție trădată, zeiță adorată, mamă fără copii, femeia care a sfidat moartea. Frida, mândra mexicană. Frida care și-a dorit să trăiască în ciuda tuturor problemelor de sănătate și în ciuda durerii permanente pe care a suportat-o toată viață pentru că de murit credea că oricine poate muri. Titlul cărții este perfect ales și foarte sugestiv, având în vedere că Frida și-a petrecut o mare parte din viață imobilizată la pat.
În Patul Fridei, Slavenka Drakulić explorează viața lăuntrică a uneia dintre cele mai excentrice artiste ale lumii, întrețesând cu pricepere amintirile Fridei în descrierea tablourilor ei și dând naștere unei meditații despre natura durerii și a creativității. Cu un personaj a cărui viață neobișnuită continuă să fascineze, această imagine a Fridei Kahlo va atrage cititorii de ficțiune și iubitorii de artă deopotrivă.
Slavenka Drakulić este o scriitoare de o mare sensibilitate, inteligență și grație.
Alice Walker
Pentru că viața și nu moartea era cea mai mare provocare. Trebuia să renască, să-și dea viața sieși, să-și îndure condamnarea, fără drept de apel. Să trăiască!"
E atât de greu să exprimi durerea, mai ales în cuvinte... În vreme ce ele sunt abstracte, pictura, precum muzica, e o formă a expresiei directe, care nu are nevoie de mediere, de traducere. Mi s-a părut că trebuie să încerc să descriu în cuvinte lumea pe care Frida Kahlo o creează în tablouri.
Slavenka Drakulić
Sunt nerăbdătoare să explorez integral opera sa, așa că mă voi îndrepta către Dora și Minotaurul.
Duminică frumoasă și lecturi inspirate.
Ceaiuri care te țin de vorbă
🌺🌿 Hibiscus, iasomie și o umbră de cacao
Ingrediente (pentru 1 litru de infuzie caldă sau rece):
1 lingură de flori de hibiscus (pentru culoarea intensă și forța de a privi direct viața în față)
1 linguriță de flori de iasomie (pentru delicatețea fragilă care ascunde rezistență)
1 linguriță de frunze de mentă (pentru aerul proaspăt al unui început, chiar și în ultimele zile)
1 lingură de boabe de cacao crude sau prăjite (pentru amintirea dulce-amăruie a pasiunii)
Mod de preparare:
Pune toate ingredientele într-un borcan sau într-un ceainic. Pentru infuzie caldă, folosește apă fierbinte și lasă 7–10 minute. Pentru infuzie rece, acoperă cu apă la temperatura camerei și lasă 6–8 ore în frigider. Strecoară înainte de servire și privește culoarea rubinie cum te invită la o conversație intimă.
🌞 Cu ce merge:
Lectura: Patul Fridei, cu vocea credibilă a lui Slavenka Drakulić, care îți dă senzația că Frida îți vorbește dincolo de timp și de trup.
Gustare: o bucățică de ciocolată neagră cu chili sau portocală, care să păstreze în gură amestecul de vulnerabilitate și forță.
Ritual: așază-ți o pătură pe umeri și scrie trei rânduri despre o cicatrice — fizică sau invizibilă — și ce ai învățat de la ea.
🌬️ Notă finală:
Acesta nu e un ceai pentru a fugi de realitate. E pentru serile în care vrei să stai pe marginea patului, să privești tot ce ai fost și tot ce ai pierdut, dar și tot ce încă arde în tine. Un ceai care, asemenea Fridei, nu cere compasiune, ci mărturie.
🍫 Ciocolata care tace și ascultă:
Caută o tabletă artizanală de ciocolată cu 70% cacao, aromată cu hibiscus sau chili. E gustul care îți amintește că frumusețea poate fi intensă, imperfectă și uneori imposibil de uitat.
Experiența noastră identitară a fost redusă radical de-a lungul secolelor, în special în culturile tehnologice occidentale. Ceea ce odată era o îmbinare perfectă între corp, familie, comunitate, clan, ecologie și cosmos a fost redus la un domeniu restrâns în care trăim ca o celulă izolată care ocazional se ciocnește cu alte celule izolate. Sentimentele răspândite de singurătate sunt o reflectare a acestei rupturi în identitatea noastră mai largă.
Ori de câte ori vorbesc despre această pierdere cu grupuri de oameni, se simte o surpriză și apoi tristețe. Ei realizează repede că experiența lor despre cine sunt a fost compromisă. Ceea ce trebuia să fie o identitate de anvergură, plină de intimități cu irisul sălbatic, cu roiurile stelare, cu râmele și cu oamenii, a fost redusă la cel mai îngust centru. Existăm într-o stare de izolare, separați de o comunitate cuprinzătoare de alții. Adesea ne simțim aplatizați sub greutatea domesticirii, care sufocă căldura și urletul sinelui nostru sălbatic. Ne simțim eviscerați, îmblânziți de reguli și condiționări care acoperă lumea cu uniformitate și mediocritate. Această reducere a vitalității și a vivacității induce o furie mocnită. Domesticirea reduce la tăcere poezia și muzica lumii, zdrobind ritmurile articulate și nuanțate care însoțesc toate ființele vii, ceea ce poetul Federico García Lorca numea Canto Hondo, cântecul profund al lumii. Și noi suntem goliți.
Francis Weller, The Wild Edge of Sorrow. Rituals of Renewal and the Sacred Work of Grief
Vocea Creativă
🌱Astăzi o Parte din mine este sceptică și vine la întâlnirea din mini-podcastul Timp Drămuit cu o meditație inspirată din IFS (Sistemele Familiale Interne). Această meditație oferă o abordare completă și plină de compasiune pentru reconectarea cu latura noastră creativă. Ea evidențiază echilibrul delicat dintre respectarea tuturor Părților interne, încurajarea compasiunii față de Sine și cultivarea unui mod de a fi autentic și jucăuș. Audiție în tihnă și 🌿😌#timpdrămuit!
Cum să renunțăm la excese: O abordare neuropsihologică a echilibrului
Explorez cum excesul de productivitate și gândirea excesivă, adesea mascate ca strategii de coping, pot dăuna sănătății noastre mintale și fizice. Scriu despre o perspectivă neuropsihologică asupra modului în care comportamentele supra-funcționale, precum supra-performanța și supra-gândirea, sunt de fapt forme de auto-sabotare. Descopăr strategii bazate pe cercetări recente și sfaturi practice de la un neuropsiholog expert pentru a evita capcanele performanței excesive.
Pe cont propriu: Cum te pregătești pentru o confruntare matură?
Este important de reținut că a arăta empatie pentru emoțiile pozitive este la fel de important ca și a arăta empatie pentru cele dureroase sau neplăcute. Acest lucru poate ajuta la extinderea toleranței elevilor față de afectul pozitiv și îi poate ajuta să se bucure de experiențe pozitive. Educatorii pot spune:
• „Această activitate pare să-ți fi plăcut.”
• „Cred că te simți fericit. Cum este să te simți fericit pentru ceva?”
• „Vreau să știi că simt bucurie când te văd bucurându-te. E ca și cum am fi împreună, copile.”
Vine Pe cont propriu cu birouri în care repausul nu e un lux, ci o necesitate, cu băgarea sub preș a conflictului, cu un studiu recent care raportează creșteri în intenția de a căuta ajutor, schimbări pozitive în cunoștințele copiilor despre emoții și reducerea stigmatului emoțional, cu sentimente în culori, cu Părți care vorbesc și cu redescoperirea intuiției, cu o petiție care a strâns 300 de semnături în două zile, cu modelul IFS în școli, cu o școală toxică și o școală în terapie, cu reuniunea profesorilor la 20 de ani de vechime în sistem și o poveste de supraviețuire care așteaptă să fie spusă. #pecontpropriu #traumadineducație #traumadinşcoli
Sub cerul Buzăului adună povești din inima comunității și evenimente care pun în lumină viața frumoasă a orașului și a oamenilor săi. Uite ce se întâmplă la Buzău în luna august! #povestidincomunitate #evenimentedinoras
Amintirile scad inflamația în corp: invitație la reflecție
Te invit să te oprești, chiar și pentru câteva clipe. Să închizi ochii, dacă simți. Să respiri adânc și să lași simțurile să te conducă în interior. Răspunde, în gând sau în scris, la aceste întrebări. Nu există răspunsuri corecte sau greșite – doar amintiri care vor să fie trezite:
Ce sunet te poartă instant acasă? Poate foșnetul frunzelor, ploaia care bate în geam, tic-tacul unui ceas vechi sau glasul cuiva drag.
Ce atingere îți amintește că ești în siguranță? Poate o pătură moale, mâna cuiva strânsă în a ta, nisipul cald sub tălpi sau blana unui animal iubit.
Ce culoare îți aduce pace? Poate albastrul cerului de vară, verdele frunzelor tinere, galbenul unei lumânări sau griul blând al unei dimineți cu ceață.
🪄Eu mă joc cu amintirile și poveștile minții în ghidul terapeutic pentru profesori, Îmblânzirea anxietății. #psihoeducație #sănătatemintală
Cătinelul meu
🪭Împreună cu Irina, Camelia, Florina și Raluca, am creat ONGul Cătinel. În Cătinel vorbim despre conștientizarea efectelor trăitului pe repede înainte și promovăm trăitul Cătinel cu soluții ce țin de sănătate (fizică, emoțională și mintală), mediu, educație și cultură. Vrem să aflăm cum simți tu trăitul pe repede înainte și cum experimentezi trăitul Cătinel. Lasă-ne câteva fărâme din trăirile tale.
🍥În Cătinel o avem ca membră fondatoare pe Raluca Trufin, fashion designer și profesor de arte vizuale. Raluca s-a alăturat ONG-ului Trăim Cătinel pentru că îl vede ca pe o ancoră într-o mare agitată de oameni, pentru oameni. În weekend-uri și în vacanțe, Raluca zboară. Merge pe munții României și câștigă zile, cum spune ea. Iubește verdele pădurii și se lasă cucerită de măreția culmilor în liniște. Din întâlnirile ei cu cerul, împarte cu cititorii Timpului Primenit instantanee de privit și găsit cu privirea acele detalii care ajung până la noi. Imaginea săptămânii vine însoțită de întrebarea Ralucăi:
