Timp Primenit > O mică cochilie a lumii
Menta răcorește, roinița liniștește, busuiocul aduce o notă ușor condimentată. Da, nu e băutura care te face să bei fără oprire. E cea care îți amintește: ce bine e să fii aici.
Ceaiuri care te țin de vorbă
🌱Ceai la rece
Ingrediente (pentru 1 litru de ceai):
1 lingură de mentă uscată (sau 4–5 frunze proaspete)
1 lingură de roiniță (Melissa officinalis)
1 linguriță de busuioc (de preferat, în perioada asta, de grădină)
Opțional: 2–3 frunze de fragi sau o felie de măr uscat
Mod de preparare:
Pune plantele într-un borcan sau carafă de sticlă.
Adaugă 1 litru de apă rece sau la temperatura camerei.
Acoperă și lasă la frigider minimum 6 ore (sau peste noapte).
Strecoară. Servește cu gheață, felii de lămâie sau o picătură de miere.
🌼 Cum se simte
Are un gust proaspăt și nu puternic. Menta răcorește, roinița liniștește, busuiocul aduce o notă ușor condimentată. Da, nu e băutura care te face să bei fără oprire. E cea care îți amintește: ce bine e să fii aici.
🍑 Cu ce merge
• Cu o felie de piersică sau de caisă care abia se mai ține pe sâmbure
• Cu o felie de chec simplu, făcut în casă, fără glazură
• Cu o carte neterminată de mult, deschisă la soare
Știința care încetinește: Studii care susțin tihna și viața așezată
Ne grăbim și când plecăm să ne odihnim. „Am bifat”, „am văzut”, „am urcat”, „am coborât”.
Un studiu publicat în 2024, Slow tourism and well-being: A transformational learning perspective, arată că ritmul redus în călătorii favorizează nu doar relaxarea, ci și transformarea personală. Trei ingrediente par esențiale: încetinirea (renunțarea la agitație), trăirea (a fi cu adevărat prezent în loc) și contemplarea (a-ți observa trăirile și gândurile în acest loc).
Rezultatele? Participanții care au călătorit lent au raportat un nivel mai mare de satisfacție de viață, emoții pozitive și claritate interioară. Nu pentru că „au făcut mai mult”, ci pentru că „au fost cu tot sufletul acolo”.
Un alt studiu (Bhandari et al., 2025) confirmă că slow travel e influențat de valorile personale: dorința de sens, respectul față de mediu și curiozitatea autentică. Cei care aleg ritmul lent tind să plece mai puțin „să se distreze” și mai mult „să înțeleagă” – locul, oamenii, pe sine.
💬 Reflectează: Dacă ai merge într-un loc nu ca să „vezi ceva”, ci ca să te vezi pe tine altfel, unde ai merge?
Biblioterapie cu Laura
O zi specială pentru mine 🙃 merită o recomandare pe măsură. Dacă până acum trei ani m-ați fi întrebat care este autorul meu preferat v-aș fi răspuns fără echivoc Fyodor Dostoevsky, asta până l-am descoperit pe minunatul Jaume Cabré și al lui Confiteor - traducere în română Mărturisesc.
Este romanul care mi-a rămas în suflet și în simțiri în ultimii 3 ani, care m-a bântuit și prin lupa căruia am judecat toate romanele citite după, dar care, din păcate nu au atins acel nivel de măiestrie. Este efectul Confiteor și fiecare dintre noi ar trebui să se bucure de el, așa că dacă nu l-ați citit încă vă recomand să o faceți, nu vă va dezamăgi.
The Guardian spune că este „un roman monumental despre problema răului.“
Adrià Ardevol se naște într-o lume lipsită de iubire și crește învățând să-și spioneze părinții, martor al pasiunii tatălui său pentru obiectele de anticariat, în special pentru o misterioasă și prețioasă vioară ce-și are propriul nume, dar și captiv al unui univers interior imaginar. Vioara devine un element central al romanului, dat fiind că istoria ei se confundă cu istoria Europei, de la flăcările inchiziției și până la ultimele reverberații ale iadului concentraționar nazist. Scris sub forma unei confesiuni finale a unui geniu ce știe că urmează să-și piardă cea mai prețioasă posesiune, mintea, această capodoperă a literaturii europene încearcă imposibilul: să coboare la rădăcinile Răului și să se întoarcă de acolo nevătămată. O adevărată aventură estetică și intelectuală, o simfonie a răului.
M-a încântat și provocat structura de mozaic a romanului, suprapunerile de planuri și intersecțiile narative care de foarte multe ori m-au făcut să recitesc fragmente pentru a desluși care este stratul curent și în ce epocă mă aflu. Confiteor este așa cum sugerează titlul o rugăciune, o mărturisire.
Construit după tiparul prozei de idei, Confiteor are dialoguri ce amintesc de atmosfera realizată de Thomas Mann în Muntele vrăjit, prin discuțiile dintre Naphta și Settembrini. În stil memorialistic, cu inserții epistolare și secvențe de investigație istorică, romanul lui Jaume Cabré impresionează prin arhitectura lui spectaculoasă, greu de anticipat.
Mă simt bătrân, şi doamna cu coasa mă invită s-o urmez. Văd că a făcut o mutare cu nebunul de negru şi-mi cere, cu un gest politicos, să continui partida. Ştie că mai am puţini pioni. Totuşi, încă nu e mâine şi mă uit să văd ce piesă pot muta. Sunt singur în faţa hârtiei, ultima mea şansă...
Mă interesează felul în care memoria și puterea se reunesc în problema răului. Acestea sunt obsesiile mele, prezente peste tot în ceea ce scriu, la fel ca tema muzicii. Știu că la un moment dat una dintre obsesii va ieși la lumină. Nici nu vă imaginați cât de mulți bani economisesc scriind, în loc să merg psiholog.
- Jaume Cabré
Aș scrie multe despre acest roman, s-au scris multe, dar cum știu că într-un newsletter este esențială lungimea textului, va invit călduros să citiți cartea.
Nu mă sperie moartea, mă enervează. Mă irită, dar nu mă sperie. Ca atare este o pierdere de timp să te temi (...) moartea este un eveniment al vieții.
...mai important decât ce faci este bucuria cu care faci. Asta ne face oameni.
Dacă firul poveștii în Confiteor urmărește aproape un mileniu, povestea care a început fix într-o zi de duminică acum 39 de ani, urmărește viața unui om căruia îi plac cărțile, călătoriile și oamenii. Un om complet imperfect, dar care speră să traiască o viață cu sens, care speră să aducă măcar o mică contribuție la binele semenilor săi și care-și dorește să nu se mai repete istoria și radiografia răului său.
Pe duminica viitoare! 🎂🍹
Si nu uitați, bucurați-vă de vară! 🌞
Adesea, în practica mea, aud vorbind despre sentimentul de gol. Dar dacă acest gol provine mai degrabă din absența prelungită a cântecului păsărilor, a mirosului ierbii dulci, a gustului afinelor sălbatice, a strigătului șoimului cu coada roșie sau a chemării melancolice a pescărușului? Ce se întâmplă dacă acest gol este ecoul din sufletul nostru a ceea ce am așteptat și nu am primit?
Ne naștem, așa cum ne amintește psihiatrul R. D. Laing, „ca niște copii din epoca de piatră”. Întreaga noastră structură psihică, fizică, emoțională și spirituală a fost modelată în lunga evoluție a speciei noastre. Moștenirea noastră include un schimb intim și permeabil cu lumea sălbatică. Este ceea ce mintea și corpul nostru așteaptă. Ecopsihologul Chellis Glendinning numește această îmbrățișare originală a lumii naturale matricea primară. Am fost încorporați în această matrice a vieții și am cunoscut lumea și pe noi înșine numai prin această percepție. Era o intimitate nemijlocită cu lumea vie, fără nici o urmă de separare între lumea umană și cea mai mult decât umană.
Ceea ce odată era o îmbrățișare perfectă a devenit acum o ruptură, o fisură în sentimentul nostru de apartenență. Glendinning numește acest lucru trauma noastră originară. Această traumă poartă cu sine toate simptomele recunoscute asociate cu rănile psihice: anxietate cronică, disociere, neîncredere, hipervigilență, deconectare și multe altele. Rămânem cu o singurătate și o izolare profundă pe care rareori le recunoaștem. Este ca și cum ne-am normalizat complet starea. Și totuși, acest sentiment de separare ne afectează profund raza de acțiune, modul în care participăm la peisaj și simțim loialitatea față de lumea vie. Viața sufletului nostru pâlpâie slab și, în loc să simțim o afinitate cu întreaga lume care respiră, locuim și apărăm o mică cochilie a lumii, ocupându-ne viața de zi cu zi cu ceea ce lingvistul David Hinton numește „industria neîncetată a sinelui”.
Francis Weller, The Wild Edge of Sorrow. Rituals of Renewal and the Sacred Work of Grief
Întoarcerea
🌱Astăzi o Parte din mine este calmă și vine la întâlnirea din mini-podcastul Timp Drămuit cu o meditație inspirată din IFS (Sistemele Familiale Interne). Această meditație ghidată, creată de Bonnie Weiss, invită la o coborâre blândă în propriul corp și în prezența Sinelui, printr-un proces de conștientizare a senzațiilor, a inimii și a tuturor Părților noastre, cultivând compasiune, centrare și apartenență interioară: „Sunt aici. Acesta sunt eu. Sunt acasă.” Audiție în tihnă și 🌿😌#timpdrămuit!
Simțul Direcției în Navigarea Vieții Emoționale cu IFS (Sisteme Familiale Interne)
🪺Continui să explorez Sistemele Familiale Interne (IFS), o abordare inovatoare în psihoterapie care ne invită să recunoaștem și să interacționăm cu diversele Părți din lumea noastră interioară. Descopăr cum să-mi dezvolt simțul direcției emoționale prin terapia IFS (Sisteme Familiale Interne). #sistemefamilialeinterne
Pe cont propriu: Ce înseamnă telefonul pentru tine?
Termenul nomophobia a fost introdus de Serviciul Poștal din Regatul Unit în 2008 în urma unui studiu care a evaluat tulburările de anxietate apărute ca urmare a utilizării excesive a telefoanelor mobile. Studiul a constatat că aproape 53% dintre britanicii care au folosit telefoanele mobile s-au declarat a fi fost îngrijorați atunci când și-au pierdut telefonul mobil, când au rămas fără baterie sau credit sau când nu au avut acoperire de rețea. La compararea nivelurilor de stres s-a constatat că nivelul de anxietate experimentat de un nomofob este asemănător agitației unei mirese într-o zi de nuntă. Utilizatorii nomofobi au declarat că atunci când își țin telefonul mobil în mână se simt ca și cum nu ar fi singuri, ca și cum ar fi însoțiți.
Vine Pe cont propriu cu o terapie a realității pentru utilizatorii nomofobi, cu o diminuare semnificativă a simptomelor de depresie și anxietate la 3749 de eleve din liceele publice, cu atenție și evitarea unei catastrofe, cu întrebări pe care le adresăm elevilor fără a avea un scop ascuns, cu speranță și regenerare corporală și psihică, cu modelul IFS în școli, cu o școală toxică și o școală în terapie, cu reuniunea profesorilor la 20 de ani de vechime în sistem și o poveste de supraviețuire care așteaptă să fie spusă. #pecontpropriu #traumadineducație #traumadinşcoli
Sub cerul Buzăului adună povești din inima comunității și evenimente care pun în lumină viața frumoasă a orașului și a oamenilor săi. Uite ce se întâmplă la Buzău în luna iulie! #povestidincomunitate #evenimentedinoras
Amintirile scad inflamația în corp: invitație la reflecție
Te invit să te oprești, chiar și pentru câteva clipe. Să închizi ochii, dacă simți. Să respiri adânc și să lași simțurile să te conducă în interior. Răspunde, în gând sau în scris, la aceste întrebări. Nu există răspunsuri corecte sau greșite – doar amintiri care vor să fie trezite:
Ce miros îți aduce aminte de o zi de duminică liniștită petrecută acasă?
Există un miros de mâncare sau un desert care anunța duminica în familia ta?
Ce simțeai când deschideai ușa unei camere de acasă– ce miros ți-a rămas în minte?
🪄Eu mă joc cu amintirile și poveștile minții în ghidul terapeutic pentru profesori, Îmblânzirea anxietății. #psihoeducație #sănătatemintală
Cătinelul meu
🪭Împreună cu Irina, Camelia, Florina și Raluca, am creat ONGul Cătinel. În Cătinel vorbim despre conștientizarea efectelor trăitului pe repede înainte și promovăm trăitul Cătinel cu soluții ce țin de sănătate (fizică, emoțională și mintală), mediu, educație și cultură. Vrem să aflăm cum simți tu trăitul pe repede înainte și cum experimentezi trăitul Cătinel. Lasă-ne câteva fărâme din trăirile tale.
🍥În Cătinel o avem ca membră fondatoare pe Raluca Trufin, fashion designer și profesor de arte vizuale. Raluca s-a alăturat ONG-ului Trăim Cătinel pentru că îl vede ca pe o ancoră într-o mare agitată de oameni, pentru oameni. În weekend-uri și în vacanțe, Raluca zboară. Merge pe munții României și câștigă zile, cum spune ea. Iubește verdele pădurii și se lasă cucerită de măreția culmilor în liniște. Din întâlnirile ei cu cerul, împarte cu cititorii Timpului Primenit instantanee de privit și găsit cu privirea acele detalii care ajung până la noi. Imaginea săptămânii vine însoțită de întrebarea Ralucăi:
