Timp Primenit > Plictiseala este o invitație
a sta cu disconfortul plictiselii duce la o pace neobișnuită. este ca și cum mintea respiră adânc, se relaxează, iar straturile de anxietate și supra-stimulare încep să se îndepărteze
plictiseala este un lucru ciudat. este adesea văzută ca ceva ce trebuie să evităm cu orice preț, o stare care trebuie umplută cu zgomot, distrageri ale atenției și stimulare constantă. totuși, când stau jos și mă gândesc la asta, plictiseala nu este neapărat răul pe care îl facem noi să fie. de fapt, ar putea fi cel mai bun lucru care ni s-ar putea întâmpla vreodată.
în era scrolling-ului interminabil, a vizionării la nesfârșit și a notificărilor permanente, am uitat cum este să stăm cu noi înșine. să simțim acea greutate a liniștii. să ne plictisim. și totuși, cred că plictiseala este de fapt o invitație - o invitație de a încetini, de a ne reconecta cu gândurile noastre și de a explora părțile mai profunde ale minții noastre. este un paradox ciudat, nu-i așa? chiar lucrul de care fugim este singurul lucru care ne-ar putea ajuta să redescoperim cine suntem cu adevărat.
la început, a nu face nimic pare imposibil. simțiți nevoia să vă verificați telefonul, să deschideți internetul sau să căutați o carte. dar încercați. încercați pentru doar zece minute. stați într-o cameră, lăsați-vă mintea să rătăcească și nu faceți nimic. rezistați tentației de a umple acel spațiu cu altceva decât propriile gânduri. s-ar putea să vă simțiți inconfortabil la început, dar, cu timpul, veți descoperi că a sta cu disconfortul plictiselii duce la o pace neobișnuită. este ca și cum mintea respiră adânc, se relaxează, iar straturile de anxietate și supra-stimulare încep să se îndepărteze.
Biblioterapie cu Laura
La clubul de lectură al librarilor din Cărturești luna aceasta s-a dezbătut o carte din literatura balcanică, ce a stârnit revelații și discuții aprinse.
Marlboro de Sarajevo este o antologie tulburătoare de proză scurtă, având mereu în fundal semnul asediului care a măcinat orașul Sarajevo vreme de aproape trei ani. Povestirile din Marlboro de Sarajevo urmăresc soarta celor asediați și leagă vieți una de alta, un bărbat de iubita lui rănită, o casă lovită de obuz de una rămasă neatinsă. Rezultatul este un cor al poveștilor — povești de dragoste, înduioșătoare, marcate de melancolie, de dorul unei țări care nu va mai fi nicicând la fel.
Miljenko Jergović scrie cu o sensibilitate profundă și o sinceritate dezarmantă despre suferință, speranță și fragilitatea umană în fața violenței. Prin povești simple, dar extrem de puternice, autorul oferă o imagine intimă și autentică a unui oraș sfâșiat de conflict.
Ce m-a impresionat a fost naturalețea deloc cosmetizată cu care Miljenko Jergović și-a conturat poveștile de altfel pline de tristețe, pe alocuri și de umor, dar mai ales lipsite de lamentații, unde protagoniștii lor își acceptă în cele din urmă soarta și evidentul drum al evenimentelor fără a încerca în mod artifical să-l schimbe. În centru acestor povești sunt oameni simpli, ca noi, nu eroii din povești, care își duc existența încercând să facă o diferență în bine în evoluția vieților lor.
Lectura a fost o descoperire plăcută și pentru că mi-am format mai conturat o imagine a identității popoarelor balcanice din jurul nostru.
Trăia cu teamă continuă că în viață va pierde o ocazie frumoasă și importantă. Călătorea des, dar și mai des suferea că nu călătorește. Credea că adevăratele petreceri și fericirea sunt mereu în altă parte...
Pe duminica viitoare!
Nimeni nu ajunge pe acest pământ împovărat de rușine. Mai degrabă, rușinea se instalează în oasele noastre în timp, acumulându-se în perioadele de neglijare sau de violență. Fiecare dintre noi s-a confruntat cu momente în care legătura dintre noi și cel de care aveam nevoie pentru atenție și iubire a fost ruptă.
Rușinea închide inima față de autocompătimire. Trăim cu o stare interioară caracterizată cel mai bine ca ură de sine. Pentru a slăbi strânsoarea rușinii asupra vieții noastre, trebuie să facem trei mișcări. Prima este de la a ne simți lipsiți de valoare la a ne vedea ca fiind răniți. Cel de-al doilea pas decurge din primul și constă în trecerea de la a ne vedea prin prisma disprețului la cea a unei compasiuni în devenire. Iar a treia este trecerea de la tăcere la împărtășire. Atât timp cât ne vedem suferința ca pe o dovadă a lipsei de valoare, nu ne vom îndrepta spre rănile noastre decât cu judecată.
Francis Weller, The Wild Edge of Sorrow. Rituals of Renewal and the Sacred Work of Grief
Cascadă
🌱Astăzi o Parte din mine este obosită și vine la această întâlnire din mini-podcastul Timp Drămuit cu o meditație inspirată din IFS (Sistemele Familiale Interne). Meditația Cascadă este preluată din cartea Tamalei Floyd, Listening When Parts Speak, și vă va ajuta să descoperiți localizarea Părților în corpul vostru și modul în care ele sunt experimentate în corp. Audiție în tihnă și 🌿😌#timpdrămuit.
Separarea de Părți în terapia IFS (Sisteme Familiale Interne)
🪺Continui să explorez Sistemele Familiale Interne (IFS), o abordare inovatoare în psihoterapie care ne invită să recunoaștem și să interacționăm cu diversele Părți din lumea noastră interioară. Descopăr protocolul separării de Părți în IFS și învăț cum să îmi înțeleg mai bine emoțiile, să mă conectez la Sine și să creez siguranță în interior. #sistemefamilialeinterne
Pe cont propriu: Emoționalul unui om care predă
Emoționalul unui om care predă este răspunsul sincer a lui: Cine sunt eu în clipa asta în fața elevilor? Ce crede corpul meu despre asta, vrea sa fie aici sau nu? De ce mi-e rușine, mă simt impostor, am și tupeu, mă și mobilizez mintal obligându-mă să fiu profesor, deși multe părți din mine nu vor. De ce sunt și un om ok care a învățat, dar sunt și sabotat de aceste părți? Cine sunt eu în general? De câte ori m-am întrebat în viață asta și mai ales, ce răspunsuri am primit? Cum m-am simțit cu răspunsuri contradictorii din mine?
Vine Pe cont propriu cu cel care are ceva de predat care asigură conectarea cu cel căruia îi predă, cu cum îți (re)găsești starea de bine când ești părinte, cu de ce este foarte important să putem să ne trăim emoţiile, inclusiv cele traumatice atunci când apar, cu erodarea sănătății mintale a adolescenților unde mai avem mult de lucru, cu istoria noastră timpurie care ne afectează relațiile de astăzi, inclusiv pe cele pe care le avem cu elevii noștri, cu un om trist și practica de unul singur, cu modelul IFS în școli, cu o școală toxică și o școală în terapie, cu o discuție de cancelarie despre hârtii transformată într-o dezbatere națională, cu reuniunea profesorilor la 20 de ani de vechime în sistem și o poveste de supraviețuire care așteaptă să fie spusă. #pecontpropriu #traumadineducație #traumadinşcoli
Sub cerul Buzăului adună povești din inima comunității și evenimente care pun în lumină viața frumoasă a orașului și a oamenilor săi. Uite ce se întâmplă la Buzău în luna mai! #povestidincomunitate #evenimentedinoras
Amintirile scad inflamația în corp: invitație la reflecție
Te invit să te oprești, chiar și pentru câteva clipe. Să închizi ochii, dacă simți. Să respiri adânc și să lași simțurile să te conducă în interior. Răspunde, în gând sau în scris, la aceste întrebări. Nu există răspunsuri corecte sau greșite – doar amintiri care vor să fie trezite:
Care este primul miros care îți vine în minte când te gândești la copilărie?
Ce gust te poartă înapoi la o zi senină, fără griji?
Care este cel mai simplu lucru pe care îl poți face astăzi pentru a recrea o amintire plăcută?
🪄Eu mă joc cu amintirile și poveștile minții în ghidul terapeutic pentru profesori, Îmblânzirea anxietății. #psihoeducație #sănătatemintală
Cătinelul meu
🪭Împreună cu Irina, Camelia, Florina și Raluca, am creat ONGul Cătinel. În Cătinel vorbim despre conștientizarea efectelor trăitului pe repede înainte și promovăm trăitul Cătinel cu soluții ce țin de sănătate (fizică, emoțională și mintală), mediu, educație și cultură. Vrem să aflăm cum simți tu trăitul pe repede înainte și cum experimentezi trăitul Cătinel. Lasă-ne câteva fărâme din trăirile tale.
🍥În Cătinel o avem ca membră fondatoare pe Raluca Trufin, fashion designer și profesor de arte vizuale. Raluca s-a alăturat ONG-ului Trăim Cătinel pentru că îl vede ca pe o ancoră într-o mare agitată de oameni, pentru oameni. În weekend-uri și în vacanțe, Raluca zboară. Merge pe munții României și câștigă zile, cum spune ea. Iubește verdele pădurii și se lasă cucerită de măreția culmilor în liniște. Din întâlnirile ei cu cerul, împarte cu cititorii Timpului Primenit instantanee de privit și găsit cu privirea acele detalii care ajung până la noi. Imaginea săptămânii vine însoțită de întrebarea Ralucăi:
