Timp Primenit > Sentimentul de a fi viu
Nu vreau să ajung la sfârșitul vieții mele și să constat că am trăit doar lungimea ei. Vreau să fi trăit și lățimea ei.
În 1989, sociologul Ray Oldenberg definea conceptul celui de-al „treilea loc”. Un loc, diferit de casă și birou, unde oamenii se adună cu simplul scop de a sta împreună, de a sta de vorbă, de a dezbate lucruri. Oricine poate veni și nu există un program. E accesibil financiar și geografic. Dacă vreți, Poiana lui Iocan. Clubul din cartier, cafeneaua, parcul din spatele blocului. Al treilea loc are un rol esențial în a păstra fibra socială și a scădea polarizarea. Lumea digitală, în care trăim din ce în ce mai mult, nu va rezolva dezbinarea pentru care este în parte responsabilă. Celebrul concept Amazon „fără fricțiune” - o experiență cât de poate de simplă și la îndemână - poate că funcționează în e-commerce. Dar nu în viața socială. În viața socială ne trebuie fricțiune. Fără ea, devenim intoleranți. Rachel Botsman: O lume fără fricțiune distruge încrederea și solidaritatea.
Biblioterapie cu Laura
Inspirată de discursul lui Carmen, în calitatea sa de Președinte de Onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România la Buzău 2025, am decis ca astăzi să vă propun o carte, care departe fiind de exigențele elitiste literare, este plină de exemple unde puterea lui a nu judeca și a nu certa sunt chei prin care creăm relații autentice cu cei din jurul nostru și pline de empatie.
Minimarketul doamnei Yeom scrisă de Kim Ho-Yeon romancier, dramaturg și scriitor de benzi desenate, considerat un povestitor complet este apărută anul acesta în cadrul colecției Modern Alice a celor de la editura Alice Books, o editură mică, fresh ce își propune să publice cărţi fel de fel, din literatura tuturor popoarelor, pentru cei mici şi cei mari, cărţi care îţi dau de gândit, cărţi care te ajută să evadezi, cărţi care te ţin cu sufletul la gură, cărţi care te familiarizează cu alte culturi, cărţi controversate, cărţi la capătul cărora eşti puţin schimbat.
Un om al cărui nume se presupune că este Dok-go locuiește în gara din Seoul. Nu își amintește trecutul său și singurul lucru pe care îl știe cu certitudine este că i-ar prinde bine ceva de băut. Atunci când găsește un portofel pierdut, plin cu documente, viața lui se schimbă dramatic.
Doamna Yeom, fostă profesoară de istorie și proprietara minimarketului din cartierul său, este răvășită de pierderea poșetei; curând însă, primește un telefon misterios de la persoana care a găsit-o. Pentru a-i mulțumi acestui străin, îi oferă o masă gratuită la minimarket. Văzând bucuria pe care i-o aduce mâncarea, doamna Yeom îl invită, într-un moment de impulsivitate, să treacă zilnic și să ia prânzul acolo.
Când Dok-go alungă un hoț din minimarketul ei, doamna Yeom îi oferă chiar o slujbă în schimbul de noapte, în ciuda obiecțiilor celorlalți angajați. Lucrurile încep să intre pe un făgaș bun pentru Dok-go, dar fiul doamnei Yeom, dornic să vândă magazinul, angajează un detectiv care începe să cerceteze trecutul misterios al bărbatului, descoperind ceea ce Dok-go părea să încerce din răsputeri să uite.
Nu cred că autorul și-a câștigat renumele de povestitor complet deloc întâmplător întrucât prin simplitatea scrierii ce se îmbină perfect de tehnica de povestire face ca mesajul cărții să fie ușor integrat și de aplicat.
Personajul principal, Dok-go de la un medic renumit, care își pierde printr-o conjunctură nefavorabilă statutul, familia, averea și chiar memoria/identitatea la omul străzii ajuns în punctul cel mai de jos, dar care prin frumusețea caracterului său alege întotdeauna să facă bine celor din jur și să se ridice treptat recâștigându-se pe sine prin ajutorul pe care îl oferă celor din jur, ne învață că în viață avem forța de a ne redefini și a fi mai buni, mai ales în contextul în care îi ajutăm pe cei din jurul nostru. Dok-go își pune amprenta în mod pozitiv asupra a șase oameni, fiecare cu povestea sa de viață.
Dacă și Dok-go își va recăpăta complet viața și familia vă las pe voi să descoperiți, citind cartea.
Nu ne-am născut ca să pierdem viața în fluvii, ci ca să le străbatem.
La urma urmei, viața e alcătuită din legăturile dintre oameni, care pot funcționa doar comunicând. Acum am înțeles că fericirea nu este niciodată doar despre noi, că o putem avea doar empatizând și comunicând cu oamenii de lângă noi.
Pe duminica viitoare!
Mulți dintre noi suferă de ceea ce eu numesc moarte prematură, în sensul că ne-am îndepărtat de porțiuni întregi din viața noastră. Ne-am adaptat la un model de ambivalență, nici în viață, nici în afara vieții, ci trăind într-o stare de emoție suspendată. Această poziție generează o strategie de precauție și evitare. Am lucrat cu sute de bărbați și femei care au evitat cu abilitate chemarea de a se angaja în viață cu pasiune și convingere. Așa cum scria Diane Ackerman: „Nu vreau să ajung la sfârșitul vieții mele și să constat că am trăit doar lungimea ei. Vreau să fi trăit și lățimea ei”.
Este important să privim în umbrele vieții noastre și să vedem cine trăiește acolo, zdrențuit, ofilit, înfometat și singur. Aducerea acestor părți ale sufletului înapoi la masă este un element central al activității noastre. A pune capăt exilului lor înseamnă a renunța la disprețul pe care îl avem față de aceste părți ale ființei noastre. Înseamnă să primim întreaga gamă a ființei noastre și să ne restabilim integralitatea. Până atunci, vom continua să purtăm un sentiment de inutilitate și de distrugere.
Privită dintr-o perspectivă indigenă, durerea pe care o trăim la această poartă este o formă de pierdere a sufletului, o afecțiune care apare atunci când dorința de viață - sentimentul de a fi viu - devine atât de atenuată încât moartea devine atrăgătoare și depresia un mod de viață. În fiecare zi, în practica mea, întâlnesc persoane care se luptă cu izolarea, disperarea și lipsa de sens. Pentru oamenii tradiționali, pierderea sufletului era, fără îndoială, cea mai periculoasă condiție cu care se putea confrunta o ființă umană. Aceasta ne compromite energia vitală, ne reduce bucuria și pasiunea, ne diminuează vitalitatea și capacitatea de uimire și admirație, ne știrbește vocea și curajul și, în cele din urmă, ne erodează dorința de a trăi. Devenim dezamăgiți și descurajați.
Francis Weller, The Wild Edge of Sorrow. Rituals of Renewal and the Sacred Work of Grief
Oboseală
🌱Astăzi o Parte din mine este obosită și vine la această întâlnire din mini-podcastul Timp Drămuit cu o meditație inspirată din IFS (Sistemele Familiale Interne). Meditația Oboseală este preluată din cartea Tamalei Floyd, Listening When Parts Speak, și sprijină Părțile care sunt epuizate în rolul lor. Este o șansă de a vă conecta și de a afla povestea acestor Părți, sarcinile lor și de ce sunt epuizate. Această meditație oferă speranță unei Părți obosite că viața poate fi diferită și că nu trebuie să muncească atât de mult. Audiție în tihnă și 🌿😌#timpdrămuit.
Construirea unei Echipe Interioare: Explorarea Părților în IFS (Sisteme Familiale Interne)
🪺Continui să explorez Sistemele Familiale Interne (IFS), o abordare inovatoare în psihoterapie care ne invită să recunoaștem și să interacționăm cu diversele Părți din lumea noastră interioară. Aflu tehnici practice pentru a înțelege, integra și colabora cu diferitele aspecte ale Sinelui, reducând conflictele interioare și îmbunătățind echilibrul emoțional. #sistemefamilialeinterne
Pe cont propriu: La ce-i duce mintea
Empatia nu înseamnă milă, nu înseamnă să te doară sufetul la fel cum îl doare pe celălalt sau să fii vesel doar dacă celălalt este vesel. Dacă simţi doar ce simte celălalt înseamnă că ai pierdut ceva din reglajul tău emoţional. Și asta te vulnerabilizează, te face să acţionezi uneori prea mult pentru ceilalţi: încerci să îi salvezi de la suferințe sau te simţi obligat să îi faci să se simtă bine, să îi educi, să îi „îmbunătăţești" cumva, să îi amuzi (poate chiar devenind „clovnul" sau „umoristul de serviciu"), renunţând la ceea ce te ajută cu adevărat pe tine.
Vine Pe cont propriu cu ideile propuse de elevii de 15 ani în cadrul testării PISA 2022, cu un alt factor de protecţie pentru psihic, cu cărți și povestiri, ca „o parte obișnuită a dietei de lectură”, cu un spirit care contribuie la emoțiile pozitive care sunt necesare pentru cea mai bună predare a noastră și pentru cea mai bună învățare a elevilor, cu o călătorie în lumea Părților Protectoare și o hartă care să te ajute să navighezi în interior, cu modelul IFS în școli, cu o școală toxică și o școală în terapie, cu o discuție de cancelarie despre hârtii transformată într-o dezbatere națională, cu reuniunea profesorilor la 20 de ani de vechime în sistem și o poveste de supraviețuire care așteaptă să fie spusă. #pecontpropriu #traumadineducație #traumadinşcoli
Sub cerul Buzăului adună povești din inima comunității și evenimente care pun în lumină viața frumoasă a orașului și a oamenilor săi. Uite ce se întâmplă la Buzău în luna mai! #povestidincomunitate #evenimentedinoras
Amintirile scad inflamația în corp: invitație la reflecție
Te invit să te oprești, chiar și pentru câteva clipe. Să închizi ochii, dacă simți. Să respiri adânc și să lași simțurile să te conducă în interior. Răspunde, în gând sau în scris, la aceste întrebări. Nu există răspunsuri corecte sau greșite – doar amintiri care vor să fie trezite:
Ce culoare îți amintește de o perioadă în care te simțeai în siguranță?
Ce sunet sau zgomot de fundal ți-a rămas în memorie ca o promisiune de liniște?
Dacă ai putea alege o amintire pe care s-o păstrezi într-un borcan, pe raftul unei zile grele, care ar fi aceea?
🪄Eu mă joc cu amintirile și poveștile minții în ghidul terapeutic pentru profesori, Îmblânzirea anxietății. #psihoeducație #sănătatemintală
Cătinelul meu
🪭Împreună cu Irina, Camelia, Florina și Raluca, am creat ONGul Cătinel. În Cătinel vorbim despre conștientizarea efectelor trăitului pe repede înainte și promovăm trăitul Cătinel cu soluții ce țin de sănătate (fizică, emoțională și mintală), mediu, educație și cultură. Vrem să aflăm cum simți tu trăitul pe repede înainte și cum experimentezi trăitul Cătinel. Lasă-ne câteva fărâme din trăirile tale.
🍥În Cătinel o avem ca membră fondatoare pe Raluca Trufin, fashion designer și profesor de arte vizuale. Raluca s-a alăturat ONG-ului Trăim Cătinel pentru că îl vede ca pe o ancoră într-o mare agitată de oameni, pentru oameni. În weekend-uri și în vacanțe, Raluca zboară. Merge pe munții României și câștigă zile, cum spune ea. Iubește verdele pădurii și se lasă cucerită de măreția culmilor în liniște. Din întâlnirile ei cu cerul, împarte cu cititorii Timpului Primenit instantanee de privit și găsit cu privirea acele detalii care ajung până la noi. Imaginea săptămânii vine însoțită de întrebarea Ralucăi:
