Timp Primenit > Toamnă falsă
În următoarele săptămâni, ne vom bucura de perioada în care se întâlnesc două anotimpuri, ne vom relua obiceiurile bune, vom găti și vom ieși în aer liber înainte ca serile să înceapă să se lungească
Este potrivit ca prima zi a noii luni să cadă chiar într-o zi de luni. Începutul lunii septembrie este sinonim cu sentimentul de revenire la școală, dar, odată cu semnele toamnei care se simt în aer, revenirea la rutină a venit astăzi aproape brusc. Dacă ați observat că frunzele încep să cadă sau să se schimbe, iar tufișurile de fructe de pădure se coc, nu ați derulat rapid și nu ați pierdut o lună. În România trăim o „toamnă falsă”, copacii și plantele prezentând semne de stres după o vară extrem de caldă și uscată. În ciuda provocărilor cu care se confruntă natura, mai sunt încă câteva săptămâni de vară astronomică până la echinocțiul de toamnă, pe 22 septembrie. Această tranziție de la vară la toamnă coincide cu sezonul recoltei, când produsele proaspete sunt din belșug. Ne vin imediat în minte merele și nostalgia culesului murelor. În următoarele săptămâni, ne vom bucura de această perioadă în care se întâlnesc două anotimpuri, ne vom relua obiceiurile bune, vom găti și vom ieși în aer liber înainte ca serile să înceapă să se lungească cu adevărat.
Știința care încetinește: Studii care susțin tihna și viața așezată
🧬 Un studiu experimental din 2025, publicat în Frontiers in Virtual Reality, a explorat efectele expunerii scurte — dar imersive — la videoclipuri din natură (munte, pădure cu cascadă) versus medii urbane asupra stării psihologice a participanților. Utilizând realitatea virtuală (VR), participanții au fost plasați, pentru puțin timp, în aceste medii captivante.
Rezultate relevante:
Toate videoclipurile VR au intensificat sentimente de uimire (awe) față de condiția neutră.
Expunerea la medii naturale a redus semnificativ simptomele de depresie și afectul negativ.
Nu s-au înregistrat efecte similare pentru mediile urbane — în special, anxietatea nu a scăzut după aceste expuneri.
🌞 Relevanța pentru Timp Primenit
Acest studiu ne arată că o expunere scurtă la frumusețea naturii — chiar și prin intermediul realității virtuale — poate declanșa uimire și poate reduce depresia și negativitatea, într-un mod rapid și eficient.
💬 Reflectează: Când ți-ai permis ultima dată să rămâi în uimire — pe o cărare de pădure, la sunetul unui izvor sau într-un film care te-a captivat?
Biblioterapie cu Laura
Ani de zile am evitat-o pe Elena Ferrante având impresia că scrie telenovelistic, până când o prietenă, cu un bagaj semnificativ de cunoștinte literare și lecturi, mi-a spus că este autoarea ei preferată. Așa că am lăsat prejudecata mea deoparte și am plecat în vacanța din Italia la braț cu Zilele abandonului, ultima carte publicată la noi a lui Ferrante, în colecția Anansi, a celor de la editura TREI.
Recunosc că nici acum nu știu sigur dacă îmi place stilul său pentru că m-a bulversat. Au fost momente în citirea romanului care mi-au plăcut fantastic, dar și momente în care m-am întrebat de ce-mi pierd timpul. Acesta este efectul Ferrante, de a te provoca, de a te face să-ți pui întrebări, de a te confuza, de a-ți oferi plăcerea lecturii, așa ca în viață 😉. Ferrante scrie realistic, cu un limbaj dur pe alocuri și surprinde momente cât se poate de firești din viața umană cu toate abisurile ei.
Cândva scriitoare aspirantă, Olga a renunțat la ambițiile ei literare, dedicându-se căsniciei şi creşterii copiilor. Când e părăsită de soțul ei, Mario, se refugiază în propria nefericire şi descrie zilele, săptămânile care au urmat plecării lui ca pe un iad personal. Are treizeci şi opt de ani, doi copii şi un câine-lup de care trebuie să aibă grijă în continuare, deşi i se pare că viața s-a sfârşit. Treptat, Olga se desprinde dureros de realitate, făcând o obsesie din a înțelege de ce soțul ei a încetat s-o iubească şi a lăsat-o în urmă pentru o femeie mult mai tânără, după cincisprezece ani de căsnicie, din care află că ultimii cinci au fost plini de înșelarea soțului cu o adolescentă ce le era mereu în preajmă.
Furia, rătăcirea, dezorientarea, sentimentul de abis, senzația de sfârtecare a familiei şi abandonul de sine pun stăpânire pe eroina Elenei Ferrante, care, încetul cu încetul, simte că pierde contactul cu viața reală, având manifestări ale tulburării borderline. În plus, e bântuită de o amintire din copilărie care o aduce în pragul nebuniei, amintirea unei femei pline de viață și bunătate care, după ce a fost părăsită de soț, a hotărât să-şi pună capăt zilelor, în ciuda celor trei copii pe care îi avea.
Bestseller în Italia timp de aproape un an, Zilele abandonului descrie încercarea unei femei părăsite de a găsi, după luni de furie, îndoieli, autocompătimire şi disperare, o cale de a-şi depăşi suferința şi de a-şi construi o nouă viață.
Elena Ferrante este cunoscută mai bine publicului român prin tetralogia Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima lui Ferrante a crescut enorm, transformându-se în aşa-numita „Febră Ferrante". Este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârşită, cu o intuiție artistică ieşită din comun, care a câştigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – şi a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare ce vorbește într-un stil plin de frumusețe şi forță despre sentimentul de apartenență la un loc, despre relațiile umane, dragoste, familie şi prietenie.
Am aflat că Zilele abandonului a fost ecranizat de Roberto Faenza în 2005, cu Margherita Buy, Luca Zingaretti şi Goran Bregović în rolurile principale, filmul fiind nominalizat la Leul de Aur în cadrul Festivalului de Film de la Veneția. Mi-am propus să-l văd zilele acestea pentru a completa viziunea mea cu cea regizorală.
Pentru mine a fost o lecție dură, o lectură care mi-a adus în față întrebarea ce aș face eu dacă m-aș afla în situația Olgăi, cum cred că aș reacționa, ce cred că m-ar deranja mai tare, abandonul sau trădarea.
Este o lectură obligatorie pentru toate doamnele aflate în jurul vârstei de 40 de ani, indiferent de statutul relațiilor sale.
„Ce amestec complicat și efervescent este un cuplu. Deși relația se destramă și apoi sfârșește, ea continuă să acționeze pe căi misterioase, nu moare, nu vrea să moară.”
„Ferrante descrie în detaliu microcosmosul personal al unei femei abandonate, drumul sinuos către acceptare şi urmele dureroase ale trecerii timpului.”
- El Mundo
„Nimic din ce citeşti despre cărțile Elenei Ferrante nu te pregăteşte pentru ferocitatea scrisului ei.”
-The New York Times
Și a venit toamna, vă invit să vă acoperiți inimile cu lecturi inspirate, să vă lăsați purtați de poveștile de viață ale personajelor, să învățați să acceptați diversitatea de opinii, reacții, gânduri, emoții ale celor din jur, oferiți zâmbete și multă înțelegere.
Pe duminica viitoare 🧡
Ceaiuri care te țin de vorbă
🍵 Ceai verde cu iasomie și coajă de lămâie
Ingrediente (pentru 1 litru de infuzie caldă):
1 lingură de ceai verde cu flori de iasomie (pentru fragilitatea și grația care rezistă chiar și în mijlocul prăbușirii)
coaja rasă de la o jumătate de lămâie bio (pentru tăișul lucidității care taie prin ceața durerii)
1 linguriță de miere (pentru rarele momente de alinare)
Mod de preparare: Infuzează ceaiul și coaja de lămâie 2–3 minute în apă fierbinte (nu clocotită). Îndulcește ușor doar dacă simți nevoia.
🌞 Cu ce merge:
Lectura: Zilele abandonului de Elena Ferrante — pentru că și Olga, în haosul ei, caută o lumină mică, un fir de sens.
Ritual: inspiră adânc aroma iasomiei înainte de fiecare capitol, ca și cum ai invita speranța să te însoțească prin paginile grele.
🍫 Ciocolata care tace și ascultă:
Alege o tabletă artizanală de ciocolată albă cu fistic. Verdele crocant în miezul dulce amintește că, oricât de dureros ar fi abandonul, în tine poate crește din nou viața.
Confruntarea cu golul nostru interior este cheia libertății noastre. Până când nu facem acest lucru, suntem conduși de tipare de evitare care ne însoțesc toată viața. Este important să ne amintim că acest gol nu este o reflectare a eșecului personal, ci un simptom al unei pierderi mai mari. Când am abandonat vechile obiceiuri, stabilite de-a lungul a sute de generații, am pierdut tradițiile care ne făceau să ne simțim susținuți și împliniți. Modelul psihologic, emoțional și cultural care ne oferea siguranță și securitate în fața durerii sau pierderii a fost înlocuit de un sistem de credințe care generează anxietate și un sentiment de nesiguranță. Vidul satură acum cultura noastră. Dependențele, consumul și materialismul sunt simptome ale acestei stări. Mai precis, ele sunt încercări de a face față sentimentelor insuportabile de lipsă.
A fi gol, a te simți gol, înseamnă a trăi în pustietatea de lângă porțile morții. Acest lucru este intolerabil pentru suflet. Nu am fost meniți să trăim vieți atât de superficiale. Moștenirea noastră și structura noastră psihică sunt concepute pentru o bogăție elaborată a imaginației și a creativității, care ne permite să ne simțim intim conectați la creația continuă. Nu am fost meniți să ne lăsăm duși de val și să experimentăm profunzimea vieții în același mod în care o făceau strămoșii noștri din vremuri îndepărtate. Viețile lor erau pline de povești, ritualuri și cercuri de împărtășire. Viețile lor nu erau ascunse rușinos, ci cunoscute – pierderi, înfrângeri, durere, suferință, bucurii, nașteri, morți, vise, tristeți; atracția comunitară a vieții era deschisă și recunoscută. Acesta este ceea ce sufletul aștepta, ceea ce avem nevoie astăzi.
Francis Weller, The Wild Edge of Sorrow. Rituals of Renewal and the Sacred Work of Grief
Popas
🌱Astăzi o Parte din mine este rușinată și vine la întâlnirea din mini-podcastul Timp Drămuit cu o meditație inspirată din IFS (Sistemele Familiale Interne), o abordare terapeutică care consideră personalitatea ca fiind compusă din mai multe Părți, fiecare cu propriile emoții, convingeri și motivații. Această meditație creează o relație cu lumea ta interioară, în care toate Părțile sunt recunoscute și li se permite să se relaxeze, sporind conștiința de sine și vindecarea emoțională. Sunteți invitați să recunoașteți și să acceptați orice apare fără presiunea de a schimba ceva, creând un spațiu în care Părțile se simt văzute, apreciate și în siguranță. Audiție în tihnă și 🌿😌#timpdrămuit!
Recunoscători, conectați și fericiți: Cum putem îmbunătăți calitatea vieții noastre
De la influența culturii asupra fericirii la practicile de cercetare și educația pentru fericire, descoperă strategii și direcții pentru a transforma viața de zi cu zi. Află cum abordarea culturală poate schimba percepția asupra fericirii, cum smerenia intelectuală poate fi cultivată și cum mici acte de bunătate pot avea un impact semnificativ asupra sănătății mintale. De asemenea, demontează mitul declinului moral și explorează realitatea umană într-un mod care te va inspira să explorezi noi căi către o viață mai plină de sens și satisfacție.
Pe cont propriu: Rușinarea e o soluție leneșă
În loc să se concentreze pe încălcarea regulilor și pedepsirea celor care le încalcă, în speranța de a induce un sentiment de vinovăție care să îi motiveze pe elevi să își schimbe comportamentul, o abordare restaurativă a disciplinei se concentrează pe oameni și pe relațiile care sunt încălcate ca răspuns la acțiuni inadaptate. Elevii înțeleg efectele oricărui prejudiciu cauzat și apoi repară acel prejudiciu; aceste obiective orientative îi încurajează pe elevi să-și asume responsabilitatea, să exprime remușcări sincere și să repare prejudiciul.
Vine Pe cont propriu cu sugestii sensibile la traume pentru amenajarea sălii de clasă, cu un mesaj pentru cei care vor să pară buni fără să construiască nimic, cu practici de disciplinare restaurativă, cu un amestec și o armonizare a Părților, cu un studiu științific despre sănătatea mintală care nu se vede în școli, cu o petiție care a strâns 300 de semnături în două zile, cu modelul IFS în școli, cu o școală toxică și o școală în terapie, cu reflecții plusate de o reuniune a profesorilor la 20 de ani de vechime în sistem și o poveste de supraviețuire care așteaptă să fie spusă.
#pecontpropriu #traumadineducație #traumadinşcoli #sănătatemintalășcoală
Sub cerul Buzăului adună povești din inima comunității și evenimente care pun în lumină viața frumoasă a orașului și a oamenilor săi. Uite ce se întâmplă la Buzău în luna septembrie! #povestidincomunitate #evenimentedinoras
Amintirile scad inflamația în corp: invitație la reflecție
Te invit să te oprești, chiar și pentru câteva clipe. Să închizi ochii, dacă simți. Să respiri adânc și să lași simțurile să te conducă în interior. Răspunde, în gând sau în scris, la aceste întrebări. Nu există răspunsuri corecte sau greșite – doar amintiri care vor să fie trezite:
Ce sunet îți aduce imediat un sentiment de siguranță? Poate foșnetul frunzelor, vocea unei persoane dragi, șuieratul respirației sau liniștea unei seri de vară.
Ce atingere sau textură îți amintește că ești viu? Poate răcoarea ierbii sub tălpi, căldura unei pături moi sau atingerea mâinii cuiva apropiat.
Ce imagine sau culoare îți aduce pace? Poate cerul senin, lumina caldă a unei lumânări, verdele unei păduri sau albul primului fulg de zăpadă.
🪄Eu mă joc cu amintirile și poveștile minții în ghidul terapeutic pentru profesori, Îmblânzirea anxietății. #psihoeducație #sănătatemintală
Cătinelul meu
🪭Împreună cu Irina, Camelia, Florina și Raluca, am creat ONGul Cătinel. În Cătinel vorbim despre conștientizarea efectelor trăitului pe repede înainte și promovăm trăitul Cătinel cu soluții ce țin de sănătate (fizică, emoțională și mintală), mediu, educație și cultură. Vrem să aflăm cum simți tu trăitul pe repede înainte și cum experimentezi trăitul Cătinel. Lasă-ne câteva fărâme din trăirile tale.
🍥În Cătinel o avem ca membră fondatoare pe Raluca Trufin, fashion designer și profesor de arte vizuale. Raluca s-a alăturat ONG-ului Trăim Cătinel pentru că îl vede ca pe o ancoră într-o mare agitată de oameni, pentru oameni. În weekend-uri și în vacanțe, Raluca zboară. Merge pe munții României și câștigă zile, cum spune ea. Iubește verdele pădurii și se lasă cucerită de măreția culmilor în liniște. Din întâlnirile ei cu cerul, împarte cu cititorii Timpului Primenit instantanee de privit și găsit cu privirea acele detalii care ajung până la noi. Imaginea săptămânii vine însoțită de întrebarea Ralucăi:
